A trecut mult timp de când am căpătat o simpatie pentru jucătorii de poker.  Probabil că nu sunt priviţi tocmai bine şi că există o sumedenie de stereotipuri. În niciun caz nu pot să-mi imaginez mulţi părinţi care ar da din aripioare dacă şi-ar vedea copii jucând poker.

Sunt convinsă că percepţia negativă are un fundament şi că pokerul poate fi periculos dacă nu stai bine acolo sus.  Totuşi, nu toţi jucătorii de poker se înscriu în categoria “golani”, “trişori” sau “obsesiv-compulsivi”.  Ba chiar un procent semnificativ din jucătorii profesionişti (Pro cum sunt alintaţi ei) sunt absolvenţii unor universităţi de renume.

M-am confruntat câţiva ani cu percepţia oamenilor despre blonde şi nu ascund faptul că mi-a şi folosit uneori, aşa că nu m-am temut să mă apropii puţin şi de poker. (Chiar şi zilele acestea, asistând la cursul de Sociologie şi încercând să obţin o programare pentru proiectul pe care îl avem de prezentat a trebuit să răspund la întrebarea domnului profesor: “-Dar vii, da?” :) )

Când m-am apucat de jucat nu înţelegeam mai mult de o pereche, două perechi şi mă întrebam de fiecare dată daca chinta este mai mare decât culoarea. În fine, m-am lămurit eu pe parcurs. Primele lucruri despre poker le-am învăţat din piesa lui Kenny Rogers – The gambler.

După ce am jucat câteva mâini bune am constat că există multe asemănări între poker şi viaţă.

I am a great believer in luck, and I find the more I work, the more I have of it. (Thomas Jeffreson)

Unii ar spune că pokerul este un joc de noroc, dar mulţi alţii zic că norocul are aceeaşi importanţă ca în viaţă şi are efecte pe termen scurt. Pe termen lung, skillurile sunt mai importante. Vorba reclamei – dacă pokerul este un joc de noroc, cum se face că la masa finală se găsesc mereu aceeaşi jucători? Vorba lui Mon, dacă viaţa îţi dă numai 7-2, joci şi cartea aceea şi mare trebuie să fie satisfacţia dacă reuşeşti să baţi doi aşi (deşi, realist vorbind, statisticile sunt nefavorabile, însă se poate).

The root of all superstition is that men observe when a thing hits, but not when it messes (Sir Francis Bacon).

All the world is a stage, and all the men and women are merely players (William Shakespear) 

Prima lecţie pe care am învăţat-o din poker este că nu trebuie să te îndrăgosteşti de cărţile bune. Trebuie musai să le joci, dar dacă nu-ţi aduc succes după ce mai vezi câteva cărţi sau simţi vreun pericol ar trebuie să le laşi deoparte. Mă gândeam că regula aceasta se poate aplica cu succes în dragoste. Adică de-alungul vieţii ne trec multe cărţi prin mână şi avem tendinţa să zăbovim şi să ne ataşăm de cele bune. Evident, cu greu le dăm drumul, dar oare merită să investeşti într-un AK sau în nişte dame, dacă nu se pupă deloc cu cărţile din jur?

Femeile. Puţine reprezentante ale sexului, nu-i aşa, frumos joacă poker. Unele o fac totuşi foarte bine. Nu-s extrem de respectate şi apreciate, însă am observat că atunci când o femeie pune mâna pe chipsuri, misoginii sar să-i dea în cap, însă bărbaţii deştepţi se gândesc de două ori înainte să facă o mişcare. Alţii, pe principiul “dacă te-ai ars, sufli şi în iaurt”  dau fold şi îşi văd de treaba lor în continuare. :)

În poker nu trebuie să câştigi fiecare bătălie. Poţi să te retragi dintr-un joc dacă nu-ţi place şi nu este favorbil şi să ai răbdare până apar alte oportunităţi.

Ca şi în viaţă, nu-i nimic greşit în a investi dacă poţi câştiga mult mai mult decât poţi pierde.

Un bun jucător de poker este outgoing, sociabil, are un simţ al umorului dezvoltat, optimist, independent, perseverent, empatic, capabil să acţioneze sub presiune, atent la detalii, motivat, inteligent (şi emoţional), sincer cu sine însuşi. Sounds familiar? Well, aici apare şi diferenţa că în viaţă nu ştiu dacă este ok să fii agresiv,  manipulativ, lacom şi insensibil. Totuşi şi omul cu în viaţă şi omul la masa de poker trebuie să supravieţuiască.