S-a întors lumea cu susul în jos.

Sau

În România multe s-au întors cu susul în jos. Semaforul pentru stânga are săgeata de la culoarea verde orientată către dreapta, câinii nu se culeg de pe străzi, ci se aduc înapoi, testarea psihologică pentru port armă verifică cât de bun trăgător eşti, nu dacă vei împuşca pe cineva sau nu, etc. Încerc aşa să-mi imaginez că în viitor la noi în ţară o să încălcăm şi legea gravitaţională şi că bunica mea va culege câte un copac din mere, ci nu mere din măr (nu-mi fac griji că nu o sa mai trăiască căci se va întâmpla curând).

Aşadar, citesc eu în Dilema Veche următoarele:

Dilema veche de săptămîna aceasta ne prezintă “Feţele anticorupţiei”. Un număr special, în careCristian Ghinea ia la întrebări unele dintre personajele importante în lupta anticorupţie, începînd cu procurorul şef al DNA, Daniel Morar.Celelalte două sînt Horia Georgescu, secretar general al ANI, şi Cristi Danileţ, judecător şi membru al CSM. „Interviurile mele cu „feţele anticorupţiei” sînt o încercare de încurajare, aceşti oameni suportă multe mizerii, şi, chiar cei mai faimoşi dintre ei, nu simt prea des că există un public pentru care lucrează.”, scrie Crisitian Ghinea în Argument.  

Nu au fost publicate interviurile la această ora şi habar nu am dacă şi care dintre ei au afirmat asemenea bazaconii sau dacă este pur concluzia domnului jurnalist. Oricum, am rămas consternate la citirea acestor rânduri. De mult bănuiam eu “chestii”, dar să văd aşa negru pe alb a fost prea mult pentru mine.

Aflu aşadar că oamenii care lucrează în instituţiile statului sau, mai exact, ocupă funcţii de conducere au nevoie de încurajare, întrucât suportă multe mizerii şi, chiar şi cei mai faimoşi dintre ei, nu simt prea des că  există un public pentru care lucrează.  Mai rămâne să îi vedem mâine în piaţa publică urlând în gura mare: “Acriviţo! dacă nu mă iubeşti, mă omor!”

Altfel spus, managementul României are un nivel ridicat de stres ocupaţional, cauzat cu precădere de “presiuni” şi lipsa de susţinere a publicului larg, pentru care nu sunt capabili să găsească un mecanism de coping adecvat. Pe cale de consecinţă, bieţii de ei, amărâţii au un nivel motivaţional extreme de redus, pentru că unul dintre principalii factori motivaţionali (aplauzele) lipseşte. Abia acum înţeleg eu că depedenţa de aplauze cauzează lipsa de angajament, lipsa conştiinţei datoriei, lipsa efortului compensator, indepedenenţa (…faţă de reuşită evident). Bine măcar că există orientarea spre status şi competiţie!

Acum înţeleg eu şi de ce acţiunile statului sunt cum sunt, lipsete de coerenţă, eficienţă şi eficacitate. Normaal! Este foarte simplu! Artiştii boemi sunt la putere! Unii s-au dat jos de pe scenă, alţii au ieşit din galerii, alţii au plecat de la circ şi s-au îngrămădit cu toţii acolo unde au crezut că publicul o să-i susţină. În condiţiile acestea, chiar nu mai este nevoie de vreo revoltă socială. Puteţi să vă imaginaţi ce consecinţe dezastruoase ar putea avea asupra motivaţiei oamenilor acestora dacă s-ar ieşi în stradă ca în Franţa? E bine că m-am prins. Mă grăbesc să-i explic acum Madameidepică despre raţionalitatea care stă în spatele lipsei acţiunilor civice din România că tot speră ea să adune suporteri pentru democraţie. Poate reuşesc să o conving că nu-i o idee tocmai bună! Uite domnule că românilor totuşi le pasă!

Poate ar fi o soluţie să reluăm repetiţiile de la Palatul Copiilor:

De ce credeam eu că instituţiile statului sunt organismele care acţionează în concret pentru satisfacerea interesului general, a nevoilor societăţii? De ce credeam eu că că ai noştrii guvernanţi ştiu asta, au datoria conştiinţei, sunt motivaţi, perseverenţi şi abia aşteaptă să iasă în faţa publicului cu performanţele lor profesionale ca să aibă atunci pentru ce să-şi primească aplauzele?